top of page

Conferința de lansare a proiectului Înființarea serviciului Duș social

Asociația Congregația Slujitorii Carității – Opera Don Guanella Iași, în calitate de solicitant, a organizat o conferință online de lansare a proiectului.

La acest eveniment au participat aproximativ 50 de persoane. Proiectul a fost prezentat de către voluntarul asociației Tălmăcel Andrei.


Prin acest proiect vom desfășura mai multe activități menite să faciliteze interacțiunea dintre persoanele fără adăpost și comunitatea ieșeană, contribuind astfel la creșterea gradului de conștientizare cu privire la problemele întâmpinate de către persoanele fără adăpost precum și a gradului de implicare în acțiuni ce contribuie la dezvoltarea propriei personalități.

Întrucât socializarea reprezintă principalul proces prin care societatea își creează, influențează, adaptează sau schimbă o atitudine, un comportament, prin crearea unui context favorabil, deschis tuturor cetățenilor, ne-am propus să facilităm atât dezvoltarea autonomiei persoanelor fără adăpost, cât și dorința societății de a se implica alături de persoanele fără adăpost în activitățile propuse.

Scopul proiectului este creșterea calității vieții și încadrarea în societate ca membri activi, care se pot bucura în mod egal de drepturile și responsabilitățile lor ca cetățeni, a unui număr de 110 persoane fără adăpost din municipiul Iași.

Proiectul este derulat de Asociația Slujitorii Carității opera don Guanella pentru „Înființarea serviciului Duș social” si finanțat prin programul Active Citizens Fund Romania, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

0 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Alaltăieri ne-am deschis casele guanelliene din România pentru a primi copiii refugiați din Ucraina. Copiii călătoresc cu mamele, mătușile sau bunicile, ajung la Iași sau la București și apoi prin cen

bottom of page